Tragedia de la Colectiv este o rană care încă doare, iar chiar și după nouă ani, se pare că promisiunile de schimbare nu s-au concretizat încă. Cum se descurcă supraviețuitorii și familiile victimelor în această luptă continuă pentru reforme și dreptate?
Cu aproape un deceniu în urmă, tragedia din clubul Colectiv a lăsat urme adânci în sufletele supraviețuitorilor și ale familiilor celor care și-au pierdut viața. Aceștia nu contenesc să ceară schimbări și responsabilitate din partea autorităților. Printre cei mai activi este Mihai Grecea, un supraviețuitor care a fost în comă timp de aproape o lună. El a devenit un adevărat avocat al drepturilor pacienților cu arsuri, pledând pentru reforme legislative și pentru respectarea demnității umane în sistemul medical românesc.
Cu un glas trist, Eugen Iancu, tatăl unei victime, reflectă asupra modului în care tragedia Colectiv pare să fi dispărut treptat din discuțiile publice. “Nu mai vorbește nimeni despre Colectiv. Din ce în ce mai puțini oameni ne caută,” mărturisește acesta, evidențiind cum interesul public pare să fi scăzut de-a lungul timpului.
Promisiuni rămase neîmplinite la nouă ani de la Colectiv
Deși s-au făcut nenumărate promisiuni și s-au pus pe hârtie planuri de schimbare, realitatea este dură. La aproape zece ani de la tragedie, nu a fost construit niciun centru nou dedicat tratamentului marilor arși. Cele trei centre care sunt în construcție ar trebui să fie gata abia în 2025, dar apar întârzieri continue.
Aceste întârzieri nu doar ilustrează o lipsă de eficiență administrativă, ci și pun vieți serioase în pericol. Pacienții cu arsuri severe sunt încă vulnerabili la infecții nosocomiale și alte complicații în spitalele care nu dispun de echipamentele necesare.
Un apel pentru acțiuni concrete și schimbări reale
Autoritățile încearcă să aducă legislația mai aproape de realitate, dar vocile societății civile, așa cum sunt cele ale lui Mihai Grecea și Eugen Iancu, continuă să militeze pentru schimbări autentice și acțiuni concrete. Rămâne de văzut dacă această nouă generație de activiști va putea schimba un sistem obosit, încărcat de promisiuni neverificate.
Acest capitol din istoria recentă a României demonstrează că, chiar și la nouă ani de la tragedia Colectiv, lupta pentru reforme și responsabilitate nu s-a încheiat. Supraviețuitorii și familiile victimelor nu cedează și își doresc să vadă schimbări adevărate care să prevină astfel de tragedii în viitor.
“O societate este cu adevărat bolnavă atunci când nu își îngrijește răniții”, spunea un înțelept anonim, reflectând astfel la situația persistentă a sistemului medical românesc post-tragedia Colectiv. La nouă ani de la acest eveniment devastator, promisiunile de schimbare și îmbunătățire par mai mult ca niște ecouri pierdute în timp.
Mihai Grecea și Eugen Iancu, prin lupta și durerea lor, ne amintesc că dreptul la o îngrijire medicală adecvată nu ar trebui să fie un lux, ci o normalitate. Întârzierea construcției centrelor pentru tratamentul marilor arși nu doar că subminează încrederea în capacitatea statului de a proteja și îngriji cetățenii săi, dar pune în pericol vieți nevinovate zilnic. Este esențial ca această tragere de timp să nu fie acceptată ca o fatalitate, ci să fie văzută ca un apel la acțiune pentru fiecare dintre noi.
În memoria celor pierduți și în onoarea supraviețuitorilor, este timpul ca promisiunile să se transforme în realități concrete. Doar așa putem spera la vindecarea unei societăți încă marcate de cicatricile unei nopți de coșmar.